Era o seară de toamnă târzie, din acelea în care aerul din București miroase a frunze ude și a cafea proaspăt măcinată. Eu, Ana, studentă în anul trei la Litere, aveam nevoie disperată de o notă mare la seminarul de literatură contemporană. Profesorul meu, domnul Radu Marinescu, era genul acela de bărbat care te făcea să uiți de note și să te gândești la alte lucruri mult mai… periculoase.
Avea în jur de 45 de ani, păr ușor încărunțit la tâmple, ochelari cu ramă subțire și un zâmbet care părea să ascundă secrete. Vocea lui joasă, calmă, te învăluia ca un vin roșu bun. Toate fetele din facultate șușoteau despre el. Unele spuneau că e căsătorit, altele că e divorțat de mult și că preferă „companie discretă”.
Eu nu căutam dragoste. Căutam supraviețuire academică. Și poate, într-un colț întunecat al minții, ceva mai mult.
Totul a început cu un mesaj pe care nu ar fi trebuit să-l trimit niciodată.
„Domnule profesor, aș vrea să discutăm despre lucrarea mea. Diseară, la ora 20, la barul de lângă facultate? Ofer eu cafeaua… sau ce doriți dumneavoastră.”
Răspunsul a venit după doar zece minute:
„Vino la adresa asta. Nu e bar. E apartamentul meu. Și nu aduce cafea. Adu-te pe tine.”
Am stat zece minute în fața oglinzii, cu inima bătând nebunește. Rochie neagră scurtă, dar elegantă. Tocuri. Un pic de parfum pe gât și pe încheieturi. Nu știam exact ce urma, dar știam că nu mai era vorba doar de notă.
Când am ajuns la ușa lui, a deschis imediat. Purta cămașă albă cu mânecile suflecate și un zâmbet ușor amuzat.
— Ana… ai venit. Credeam că te răzgândești.
— Nu mă răzgândesc ușor, domnule profesor.
M-a invitat înăuntru. Apartamentul era elegant, minimalist, cu cărți peste tot și o lumină caldă, intimă. Mi-a turnat un pahar de vin roșu fără să întrebe.
— Știi de ce te-am chemat aici? a întrebat el, privind-mă fix peste marginea paharului.
— Ca să discutăm despre literatură? am încercat eu să glumesc.
A râs încet.
— Nu. Am citit lucrarea ta. E bună. Dar nu asta mă interesează acum.
S-a apropiat încet. M-a luat de bărbie cu două degete și mi-a ridicat fața spre el.
— Vreau să știu cât de departe ești dispusă să mergi ca să obții ce vrei.
Am simțit un fior cald coborând pe șira spinării. Nu era frică. Era excitație pură.
— Depinde ce vreți dumneavoastră, domnule profesor.
A zâmbit din nou, de data asta mai întunecat.
— Vreau să fii escorta mea în seara asta. Nu doar o studentă cuminte. Vreau să fii a mea. Complet. Fără limite. Fără regrete mâine.
Am dat din cap. Vinul, parfumul lui, vocea aceea… totul mă amețea plăcut.
M-a sărutat prima dată lent, explorator. Apoi mai adânc, mai posesiv. Mâinile lui au alunecat pe spatele meu, au tras fermoarul rochiei cu o precizie de profesor care știe exact ce face. Rochia a căzut la podea ca o promisiune îndeplinită.
M-a dus în dormitor fără să aprindă lumina mare. Doar o lampă de noptieră arunca umbre lungi pe pereți. M-a așezat pe pat și s-a dat un pas înapoi, privindu-mă ca pe o operă de artă pe care tocmai o descoperise.
— Ești și mai frumoasă decât îmi imaginam la cursuri, a murmurat el.
Apoi a venit peste mine. Buzele lui au coborât pe gât, pe claviculă, pe sâni. Limba lui știa exact unde să se oprească, cât să apese, cât să muște ușor. Am gemut fără să vreau când degetele lui au alunecat între picioarele mele, găsindu-mă deja umedă și nerăbdătoare.
— Uite cât de pregătită ești pentru profesorul tău… a șoptit el cu satisfacție.
Nu a durat mult până am ajuns să-l rog. Să-l implor, chiar. M-a întors pe burtă, mi-a ridicat șoldurile și a intrat în mine lent, centimetru cu centimetru, până când l-am simțit complet. Mișcările lui erau controlate, puternice, ca un om care știe să predea o lecție pe care n-o vei uita niciodată.
Am venit prima oară cu fața îngropată în pernă, urlând numele lui înăbușit. A doua oară, când m-a întors cu fața spre el și m-a privit în ochi în timp ce se mișca din ce în ce mai repede.
Când a terminat și el, s-a prăbușit lângă mine, respirând greu. M-a tras în brațe și mi-a sărutat fruntea, aproape tandru.
— Notele tale sunt rezolvate, Ana. Dar cred că o să ai nevoie de mai multe „meditații” de acum înainte.
Am zâmbit în întuneric, cu corpul încă vibrând.
— Când e următoarea lecție, domnule profesor?
A râs încet și m-a strâns mai tare.
— Mâine seară. Și de data asta… adu lenjerie care să merite scoasă încet.
De atunci, am devenit escorta secretă a profesorului meu. Nu pentru note. Nu doar pentru sex. Ci pentru acea chimie interzisă, pentru senzația că în fiecare seară încalc o regulă și descopăr o parte din mine pe care nu o cunoșteam.
Uneori mă întreb dacă o să se termine vreodată.
Până acum… nu vreau să se termine.
Tu ai avut vreodată un profesor care ți-a dat lecții pe care nu le găsești în niciun manual? Spune-mi în comentarii. Dar discret. Foarte discret. 😉
